Mi-aş îmbrăca sufletul în seul care nu mai eşti, acest străin atât de cunoscut în semnele lumii pe care mă forţezi să nu o mai recunosc, acest strat care să ajute
întru stăpânirea de sine. Veştedă mă văd şi îmi privesc culorile prin pleoapa
sfărâmată de ce-a fost, sfârşituri şi renaşteri până în suprem. Tind spre şi aspir
şi zgârii lumea cu unghiile, aşa mă vor găsi, încleştată, rece, cu ochi de sticlă ;
vor analiza urmele de sub unghiile mele şi îmi vor reconstitui lumea în culori ca
atunci când şi eu credeam. Vor pune lângă mine puţin pământ şi un semn din fiecare anotimp trecut la fel. Giulgiu îmi veţi face din penele păsărilor din înalt
coborâte pentru petrecerea mea, îmi veţi privi aura mergând cu mine spre nimeni nu ştie unde şi veţi avea priviri aurii, brăţări din nestematele sufletelor voi purta, eu, singura care mă voi şti în sfârşit. Drumul cel mai frumos străbătut în foşnet de frunze hrănind pământul, colier de secrete şi diademă din ştiu voi purta măturând, lumina călăuză şi tălpile goale întru începutul ce urmează. Te las la pervaz tot încercând să despici, să cauţi, să frămânţi dacă eu nu mă voi întoarce, dar o voi face? Pentru că eu plec pe drumul cel mai lung, mai spinos, mai fermecător când o sa încep să te gândesc în chiar absolută lipsă, fără repere şi sclipiri, când îmi voi zâmbi în barbă, şăgalnic uitându-mă în urmă văzându-te mereu străpungând firidele, umbre căutându-se. Nu voi avea amintiri, dar voi şti să-ţi spun că noi nu suntem, că poate am însemnat unul pe celălalt luând urma celuilalt punând-o în ape curgătoare ca în vechi legende.
În răstimpuri îţi voi susura la ureche, vezi că nu-mi mai ştii vorba şi nu mai ştii cum să mă cauţi? Fiind lipită îţi folosesc când cerul ne este acoperământul şi vântul ne înveleşte. Din alei separate, privind acelaşi drum, urma sufletului meu lăsată de seul ce îl îmbracă…
Un comentariu:
Frumos textul, musteste de sensibilitate si vibratii melancolice. Bravo!
M-a amuzat si sper sa nu te superi, alaturarea acestuia cu postul anterior, despre reteta de castraveti :)
Trimiteți un comentariu